Floreasca, apartament de 4 camere cu terasa proprie

ID: CP630477

625.000,00 €
154 m4 Camere3 Bai1 Loc2007 Descarca Prezentarea

Floreasca, apartament de 4 camere situat la parterul unui imobil boutique S+P+4E, construit in anul 2007. Apartamentul are o suprafata utila de 154 mp, plus o frumoasa terasa de 115 mp, si este desfasurat astfel:
Living cu spatiu vitrat mare, cu acces spre sufrageria (sau locul de luat masa), bucatarie si acces direct spre terasa si, prin intermediul unui hol, catre un dormitor si baie , situate catre strada. Separat, in zona din spate a imobilului, ferita de circulatia stradala, este o zona de noapte cu doua dormitoare, ambele cu acces catre terasa, dressing-uri generoase plus doua bai.
Apartamentul a fost preluat la gri, toate finisajele fiind personalizate de catre proprietari, cum ar fi: parchet tip dusumea din lemn esenta africana Dussier (culoare rosiatica, triplu stratificat, de inalta calitate), marmura si dusumea din lemn special in baia principala, gresie si faianta de calitate extra in celelalte 2 bai, tamplarie interioara tip Pinum, calorifere decor in living, perete de sticla intre living si zona de luat masa si bucatarie, bucatarie mobilata si utilata.
Apartamentul este dotat cu aer conditionat Daikin in toate incaperile principale, are 4 spatii de depozitare tip dressing (cca 20 mc spatii depozitare), in dulapuri special amenajate si incadrate in peisajul apartamentului, concepute pentru o utilizare eficienta a spatiului, cu inaltimi de 250 – 280 cm.
Terasa exterioara, are urmatoarele dotari suplimentare:
– iluminat extern, lampi si refelectoare de desing
– mai multe surse pentru alimentare electrica (prize)
– degivrare, in jurul sifoanelor de scurgere
– mai multe surse de apa (robineti)
– cele 3 usi care permit accesul din apartament catre terasa au copertine, cca 2,5 m latime x 15 m lungime (cumulata)
– grilaj de protectie la ferestre si usi
– poarta fier forjat pentru separare zone terasa
Apartamentul detine un loc de parcare in garajul subteran si o camera de serviciu de 10 mp.
Apartamentul si terasa mai dispun de un sistem de alarmare impotriva efractiei si monitorizare apartament, cu camere video conectate la un sistem central de inregistrare.

Localizare pe harta Vecinatati:
  • Parcul Floreasca
Bifeaza punctele de interes